Camelia Pop si Fratii Mat - Merg horind pe ulicioara
Descriere
Camelia-Raluca Pop este o artistă foarte cunoscută și iubită care ne încântă cu melodii moroșene deși ea este născută pe meleaguri bistrițene ți a fost pur și simplu îndrăgostită de doinele de pe malul Mureșului, locuri de unde provin părinții săi, dar și mulți artiși de marcă ai muzicii populare românești. După liceu, Camelia și-a continuat studiile la Cluj timp de 8 ani, unde a a ales să activeze ca și contabil.
Cum viața niciodată nu vine cu recomandări sau cum ne-am aștepta, ea ne ia prin surprindere și ne bucură inimile de cele mai multe ori. Așa și cu frumoasa și talentata Camelia, care într-o zi minunată, a simțit să își lege inima și cariera de un talentat ceteraș moroșan și anume de Ghiță Mâț, născut și pregătit în ale muzicii, pe plaiuri Maramureșene. Alături de el, Camelia trăiește o frumoasă poveste de iubire “moroșenească”, care se va continua și pe scenă și în carieră, ea alăturându-se soțului ei și fratelui acestuia cu care va cânta împreună muzică
populară din Maramureș. Pentru Camelia și Frații Mâț muzica populară este foarte importantă, ei încercând mereu să învie spiritul cântecului tradițional autentic, a horelor din străbuni, păstrând astfel rădăcinile tradiției vii.
Câteva melodii din repertoriul Cameliei Raluca Pop și Frații Mâț, ar fi: „Din șură pân' la jirezi" , „Merg horind pe ulicioară”, „Spune-mi inimioară, spune-mi”, „Hai ceteraș lângă mine”, etc
De curând, în luna iunie, au lansat melodia „Merg horind pe ulicioară”, o melodie plină de voie bună și veselie, cum numai cei trei știu să ne aducă în suflete și în case.