Orchestra Advahov - Suita din Oltenia (Concert Traditional)
Descriere
Coloana sonoră a acestui grupaj de melodii ”Suita din Oltenia” deosebit prin ritm, sonoritate și ambianță, îi are ca autori pe membrii legendarului grup de profesioniști desăvârșiți ai genului folcoric, Frații Advahov, formație care s-a șlefuit asemeni unui diamant timp de generații. Orchestra Fraților Advahov folosește intrumentele populare tradiționale, remarcându-se vioara și țambalul. Aici, putem asculta cu Frații Advahov oferă perlele folclorului oltenesc, la capitolul interpretare instrumentală. Oltenii adevărați, cei pasionați de folclorul oltenesc pot să cânte singuri versurile melodiilor interpretate instrumental de către Frații Advahvov. ”M-a făcut muica oltean”, cântată la nai, la fel cum oltenii o fluierau când băteau potecile deluroase ale Olteniei provoacă nostalgia celor care, măcar o dată au trecut prin Oltenia.
”Pe vale, pe vale, a făcut mazărea boabe” este o altă melodie pe care oltenii obișnuiau să o fredoneze când plecau cu sapa sau coasa în spinare la muncă, la câmp. ”Lino, Leano” este o altă melodie de dragoste care se recunoaște ușor din interpretarea instrumentală a Fraților Advahov.
Melodiile oltenești sunt atât vesele cât și triste, există melodii cu mesaj, fie numai prin insterpretare instrumentală, există celebrele hore și sârbe oltenenești care fac deliciul iubitorilor de folclor.
Concertul instrumental oltenesc nu trebuie să lipsească de la nicio petrece cu specific oltenesc, fiindcă, deși nu sunt olteni, Frații Advahov au reușit să ”prindă linia melodică” așa cum o făceau legendarele tarafuri oltenești.
Oltenia a fost poate regiunea istorică din România care a reușit mereu să-și păstreze independența și să reușească renașterea spirituală și națională a românilor.