Olguța Berbec - Ce-ar vrea unele, ce-ar vrea
Descriere
Ce-ar vrea? Cu siguranță că toate ar vrea talentul, dăruirea, dragostea pentru muzica populară și aspectul fizic al Olguței Berbec. Frumoasa interpretă s-a născut pe data de 16 aprilie 1984 în județul Mehedinți. Ca o adevarată olteancă, Olguța și-a petrecut copilăria într-o zonă unde oamenii erau păstrători ai tradițiilor și iubitori ai muzicii populare. A pășit timid în domeniu la începutul anilor 2000, cântând colinde și făcând parte din grupul folcloric “Liliacul” din Baia de Aramă, orașul natal. În anul 2006, a absolvit Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, secția canto – muzică populară. A urmat, de asemenea, studii la Facultatea de Științe Economice a Universității
“Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde a obținut licența în anul 2007, urmând masterul în etnografie și folclor la Universitatea “Spiru Haret” din București. În anul 2010, artista a fost prezentatoare a emisiunii “Folclor, folclor” difuzată pe postul de televiziune Antena 1. Primul album a fost lansat în colaborare cu dirijorul Marcel Parnică și Ansamblul “Doina Gorjului” în anul 2007 și s-a numit “Floare pe munte crescui”. Doi ani mai târziu, în 2009, a înregistrat al doilea album, “Florile de mac poartă noroc”, cu acompaniamentul aceluiași ansamblu și aranjamentul orchestral al dirijorului Aurel Blondea.