Mihaela Gurău – Azi e nunta mea cea mare
Descriere
Mihaela Gurău. O doamnă cu o mână de fier într-o mănuşă de catifea. Cine s-ar fi aşteptat ca din pieptul unei poliţiste sa răsune asemenea voce duioasă? Mihaela Gurău s-a născut în judeţul Bacău şi a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina, Facultatea de Drept, Facultatea de Muzică – secţia “pedagogie muzicală” şi are un master în “Arta muzicală”.
Prima dată a “concertat” la grădiniţă, în aplauzele colegilor ei, părinţilor acestora şi doamnei educatoare. În perioada studentiei, cand era eleva Scolii de Agenti de Poliţie, a participat la Festivalul anual organizat de M.A.I, iar prestaţia
sa artistică a uimit juriul, mai exact pe Benone Sinulescu, care a remarcat-o şi fiind impresionat de calităţile sale vocale, a invitat-o în emisiunea pe care o realiza pe un post de muzică folclorică. Interpreta are numai cuvinte de laudă pentru faimosul cântăreţ, afirmând că este “un artist incontestabil, un om minunat şi modest”.
Este invitată pe la toate nunţile, petrecerile, spectacolele, dorindu-şi să dea tot ce are mai bun pentru a le asigura distracţia şi voia bună. Pe lângă muzică, Mihaela Gurău lucrează ca agent principal în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Este des abordată de publicul masculin, care nu ezită să îi ofere complimente şi să o roage, în glumă, să îi aresteze.