Adriana şi Mariana Anghel - „Veniţi români să cerem dreptul” şi „Vin românii la Alba iar”
Descriere
Mariana Anghel, se naște în județul Hunedoara, în Călanul Mic, la 16 mai 1966, aproape de Hațeg, într-o casă cu miros de busuioc și Dumnezeu, unde locuiește și astăzi, departe de orașe, simțindu-se aproape contopită cu aceste locuri pe care marea doamnă a folclorului hunedorean nu contenește să ni le cânte și să ne încânte și acum, după mulți ani de la lansarea sa.
A cântat prima oară pe scenă la vârstă de 12 ani, când fratele său, Marcel, i-a făcut cadou de ziua ei înscrierea la un concurs organizat de Casa de Cultură din Călan, dar debutează peste 4 ani, în anul 1982 la vârsta de numai 16 ani, în emisiunea „Tezaur Folcloric” realizată de Marioara Murărescu, uimind pe toată lumea cu talentul ei și cu valoarea unică pe care o aduce asupra cântecelor din zona Hunedoarei. În anul următor, 1983, participă la concursul de muzică populară „Floarea din Grădină”, unde de asemeni, este remarcată și îndrăgită atât de juriu cât și de public, făcându-și astfel intrarea în sufletele noastre și pe scena artistică a folclorului românesc. În cariera sa de peste 25 de ani, Mariana Anghel realizează numeroase înregistrări radio și televizate, iar în 1996 primește premiul Fundației „Ethnos” pentu culegerea și valorificarea folclorului de pe Valea Streiului.
Mariana Anghel s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani. Spune Domnnia ei că mai mult din naivitate decât din dragoste, dar în această căsnicie a avut-o pe Adriana, fiica sa, care îi urmează pașii pe scena muzicii populare românești. Căsătoria însă nu a fost ce a trebuit să fie și ea a crescut-o singură pe Adriana, regretând că nu a reușit să îi ofere acesteia, copilăria fericită pe care a avut-o ea.
Totuși, Mariana îi deschide fiicei sale drumul către folclor și dragostea pentru acesta, fiind de foarte mică prezentă pe scena muzicală. În 1993, Adriana participă la Deva, la un spectacol extraordinar de colinde, realizat de Marioara Murărescu. Adriana participă la multe spectacole folclorice alături de mama ei, dar și solo, în țară și peste hotare. Cântă alături de multe nume de sonor în muzica populară și este des prezentă la TVR în cadrul emisiunii „Popasuri folclorice”, la RomâniaTV, etc
Adriana Anghel cântă alături de Folcloriștii, un grup de tineri iubitori de folclor al căror motto este: „Prin cântec reușim să exprimăm dragostea față de folclorul românesc și respectul pentru tradiții.Prin cântec se transmit cele mai faine trăiri! Dragostea de cantec, neam si traditie, aduna oamenii frumoși în același Rai !”.
În cadrul emisiunii „Cântec din suflet de român”, din 21 decembrie 2017, Adriana și Mariana Anghel au interpretat două cântece patriotice „Veniţi români să cerem dreptul” şi „Vin românii la Alba iar”, cântece de mare impact sufletesc și foarte legate de momentele actuale pe care le trecem ca nație.